Pagini Alese
În ultima perioadă m-am îndreptat din ce în ce mai mult spre volume cât mai diverse, care nu au un singur fir narativ, cuprinzând mai multe povești. Printre altele, am ajuns și la o ediție cu fabule scrise de Alexandrescu.
Textele parcurse sunt intitulate: „Vulpoiul predicator”, „Elefantul”, „Oglindele”, „Șoarecele și pisica”, „Mierla și bufnița”, „Uliul și Găinile”, „Privighetoarea și măgarul”, „Lișița, rața și gâsca”, „Vulpea liberală”, „Câinele și cățelul”, „Lupul moralist”, „Dreptatea leului”, „Boul și vițelul”, „Pisica sălbatică și tigrul”, „Ursul și lupul”, „Ursul și vulpea” și „Toporul și pădurea”.
De asemenea, creațiile literare sunt însoțite de vaste ilustrații sugestive, cu scopul de a amuza cititorul și a-i face mai ușor exercițiul de imaginație în ceea ce privește aspectul protagoniștilor.
Cu toate acestea, dacă aș fi fost întrebat acum un an ce cred despre specia genului epic de față, aș fi spus că nu sunt mare fan. Dacă aș fi întrebat acum care este părerea mea, aș spune că unele dintre cele mai profunde și fabuloase texte epice citite de mine sunt fabulele.
De ce? Ei bine, motivele sunt multe. În primul rând, pentru că ne sunt prezentate niște defecte omenești transpuse în lumea animalelor și a plantelor prin intermediul personificării și a altor figuri de stil. În acest mod ele sunt criticate, cu scopul îndreptării.
Pe de altă parte, sunt foarte amuzante – râzi cu poftă în timp ce le citești.
Dar nu în ultimul timp, fiindcă limbajul e mai special, puțin alambicat – poate.
CIMPOERU ADRIAN 