Că tot (aproape) mai trecu o săptămână, și a început weekendul, astăzi vă propun să vorbim despre acest cuvânt.
Dacă-mi aduc bine aminte (am citit asta acum doi – trei ani), denumirea de față, care marchează zilele de sâmbătă și duminică, este înregistrată încă din DOOM 1, ceea ce nu m-ar mira, pentru că nu este un cuvânt folosit de ieri, de azi. Dacă nu, cu siguranță de la DOOM 2 încoace este recunoscut în limba română.
După cum sună și cum este transpus grafic, vine din limba engleză, în urma unui proces extern de îmbogățire a vocabularului, ceea ce este evident.
Referitor la acest proces de dezvoltate a lexicului, este un cuvânt compus. Vine, după cum am spus, de la un anglicism: week (=săptămână) și end (=sfârșit).
De asemenea, ca în cazul oricărui cuvânt împrumutat din altă limbă, au intervenit diverse greșeli de scriere. Încă din 2005 ne confruntăm cu problema „week-endului”, însă specialiștii au clarificat de-a lungul timpului și această neliniște ortografică. Cu sau fără cratimă? Ei bine, forma corectă este categoric fără cratimă, fiind un cuvânt compact.
O altă problemă (mult mai întâlnită) este articularea. Cratima nu există nici între cuvântul propriu-zis și articolul hotărât. Puteți citit mai pe larg despre acest aspect aici.
Trecând peste aceste detalii tehnice, țin să menționez că încă din cele mai vechi timpuri sâmbăta și duminica constituie niște zile importante; ne confirmă și Biblia:
- instituirea Sabatului/sâmbetei încă din Eden (Geneza 2:1-3) și reconfirmarea acestuia pe parcursul cărților biblice ale Vechiului Testament (Exod 16:29, 20:8-11, 31:12-17; Levitic 16:31; Deuteronom 5:12-15; Isaia 58:13; Ezechiel 20:12 etc.);
- reconfirmarea respectării și celebrării Sabatului în Noul Testament de către Isus, ucenici și creștinii primari (Matei 24:20, 28:1; Luca 23:56; Faptele apostolilor 13:14.42, 16:13, 18:4; Evrei 4:9 etc.);
- instituirea și respectarea Zilei Pregătirii/vinerea pentru pregătirea celor necesare unei adevărate zile de odihnă săptămânală și pentru a face trecerea sufletească pentru o zi de studiu sau de detașare mentală (Exod 16:22-30; Matei 27:62; Marcu 15:42; Luca 23:54; Ioan 19:31 etc.).
Cam atât pentru această săptămână. Vă las cu weekendul!
