Regina a murit, trăiască Regele!

Regina a murit, trăiască Regele!

Cuprins

1. Cuprins
2. Prima parte
3. Primii ani
4. Moștenitoare prezumtivă
5. Al doilea Război Mondial
6. Căsătoria
7. Percepția publică și caracterul

Prima parte

Nu cred că mai este nevoie de o introducere referitor la ceea ce s-a întâmplat joi, ci anume că Regina Elisabeta a II-a, al doilea monarh din lume la capitolul lungimea domniei și primul din istoria Angliei, dacă ne raportăm la un nivel național.

Antena 1 a fost printre primele televiziuni care a dat pe post anunțul, ulterior apărând comunicatul oficial pe site-urile royal.uk și gov.uk. Iar ceea ce se întâmplă acum nu este de mirare, un adevărat eveniment în desfășurare care are ca scop comemorarea pierdutei, aflată la reședința din Balmoral.

Și făcând o paralelă cu ceea ce se practica în urmă cu două, trei secole, am observat că – cel puțin în primele zile de la moartea monarhului, el este în centrul atenției mai mult decât moștenitorul coroanei. Asta nu se întâmpla înainte, accentuându-se ideea de Regina a murit, trăiască Regele!.

De asemenea, un lucru foarte important: regina duce în mormânt misterul morții Prințesei Diana. Mulți s-au întrebat dacă suverana a avut vreo legătură cu asta, iar la prima vedere am spune că e prea inocentă ca să omoare un om, dar din moment ce devenise soția prințului, avusese acces indirect la informații din interior, așadar reprezenta un pericol pentru imaginea familiei regale.

În cele ce urmează, vă propun să trecem printr-un sumar al vieții reginei, deoarece consider că este foarte important să vedem cum și-a trăit cei 96 de ani, pentru a putea interpreta într-un mod cât mai corect alegerile mai controversate făcute. Ce-i drept, spre deosebire de fiul său, Charles al III-lea, a dorit să fie liniștită, să stea în banca ei și să nu intervină în politica britanică, cel puțin oficial.

Prințul Charles, noul Charles al III-lea, este înconjurat de foarte multe așteptări, fiecare gest făcut fiind comparat cu ce ar fi făcut regina. Este, pe de altă parte, cel mai bătrân moștenitor, urcând pe tron la 73 de ani.

Primii ani

Elizabeth Alexandra Mary Windsor s-a născut la Londra, la ora 02:40 (GMT), la 21 aprilie 1926, în timpul domniei bunicului său patern, regele George al V-lea. Tatăl ei, ducele de York (mai târziu regele George al VI-lea), era al doilea fiu al regelui. Mama ei, ducesa de York (mai târziu regina Elisabeta regina mamă), era fiica cea mică a aristocratului scoțian, contele de Strathmore și Kinghorne. Elizabeth s-a născut prin cezariană în casa bunicului ei matern din Londra: strada Bruton 17, Mayfair. A fost botezată de Arhiepiscopul de York în capela privată a Palatului Buckingham la 29 mai, și a fost numită Elizabeth după mama ei, Alexandra după mama lui George al V-lea, care murise cu șase luni mai devreme și Mary după bunica ei paternă. Familia o alinta cu diminutivul Lilibet fiind foarte apropiată de bunicul său, George al V-lea, pe care l-a ajutat să se refacă după boala sa din 1929, vizitele ei regulate au fost creditate în presa populară și de către biografii de mai târziu, că l-au ajutat pe rege să se recupereze.

Singura soră a Elisabetei, prințesa Margaret, s-a născut în 1930. Cele două prințese au fost educate acasă sub supravegherea mamei lor și a guvernantei, Marion Crawford. Lecțiile s-au concentrat pe istorie, limbi, literatură și muzică. Crawford a publicat în 1950 o biografie a anilor copilăriei lui Elizabeth și Margaret, intitulată „Micile prințese”, spre marea mâhnire a familiei regale. Cartea descrie dragostea lui Elizabeth pentru cai și câini, ordinea și atitudinea ei față de responsabilitate. Au avut ecou unele observații precum: Winston Churchill a descris-o pe Elizabeth când avea doi ani ca fiind „un personaj. Are un aer de autoritate și reflectivitate uimitor la un sugar”. Verișoara ei, Margaret Rhodes, a descris-o ca „o fetiță veselă, dar fundamental sensibilă și bine educată”.

Moștenitoare prezumtivă

În timpul domniei bunicului ei, Elizabeth era a treia în linia de succesiune la tronul britanic, după unchiului ei Edward și tatălui ei. Deși nașterea ei a generat interes public, nu era de așteptat să devină regină, deoarece Edward era încă tânăr, urma probabil să se căsătorească și să aibă copii proprii, care ar fi precedat-o pe Elizabeth în linia de succesiune. Când bunicul ei a murit în 1936 și unchiul ei a urcat pe tron sub numele de Edward al VIII-lea, a devenit a doua în linie la tron, după tatăl ei. Mai târziu, în acel an, Edward a abdicat, după ce căsătoria propusă de el, cu Wallis Simpson, a provocat o criză constituțională. În consecință, tatăl Elisabetei a devenit rege, iar ea a devenit moștenitor prezumtiv. Dacă părinții ei ar mai fi avut un fiu, el ar fi fost moștenitor și deasupra ei în linia succesorală, care la momentul respectiv era determinată de primogenitura masculină.

Elizabeth a făcut cursuri private de istorie constituțională cu Henry Marten, vice-rector al Colegiului Eton, și a învățat franceza de la o succesiune de guvernante franțuzoaice. O companie de cercetașe a fost formată special pentru a putea socializa cu fete de vârsta ei.

În 1939, părinții Elisabetei au făcut turnee în Canada și Statele Unite. La fel ca în 1927, când au făcut turnee în Australia și Noua Zeelandă, Elizabeth a rămas în Marea Britanie, deoarece tatăl ei o considera prea tânără pentru a întreprinde turnee publice. Coresponda în mod regulat cu părinții atunci când aceștia erau plecați și a făcut primul telefon transatlantic regal la 18 mai.

Al doilea Război Mondial

În septembrie 1939, Marea Britanie a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Lordul Hailsham a sugerat ca prințesele Elizabeth și Margaret să fie evacuate în Canada pentru a evita frecventele bombardamente aeriene. Mama lor însă a refuzat, declarând: „Copiii nu vor pleca fără mine. Eu nu-l voi părăsi pe rege. Iar regele nu va pleca niciodată”. Prințesele au rămas la Castelul Balmoral din Scoția până la Crăciunul din 1939, când s-au mutat la Sandringham House, Norfolk. Din februarie până în mai 1940, au locuit la Royal Lodge, Windsor, până la mutarea la Castelul Windsor, unde au locuit majoritatea următorilor cinci ani. La Windsor, prințesele au organizat pantomime de Crăciun în ajutorul Fondului pentru Lână a reginei, care a cumpărat fire pentru a tricota veșminte militare. În 1940, Elizabeth, în vârstă de 14 ani, a realizat prima sa emisie radio în timpul emisiunii „Ora copiilor” de la BBC, adresându-se altor copii care fuseseră evacuați din orașe. Ea a declarat: „Încercăm să facem tot ce putem pentru a ne ajuta marinarii, soldații și aviatorii noștri viteji și încercăm, de asemenea, să suportăm propria noastră parte din pericolul și tristețea războiului. Știm, fiecare dintre noi, că până la urmă totul va fi bine”.

În 1943, Elizabeth a întreprins prima ei apariție publică solo, într-o vizită la Gărzile Grenadierilor, unde fusese numită colonel anul precedent.

Pe măsură ce se apropia de vârsta de 18 ani, parlamentul a schimbat legea, astfel încât să poată acționa ca unul dintre cei cinci consilieri de stat în cazul incapacității sau absenței tatălui ei în străinătate, cum ar fi vizita sa în Italia în iulie 1944. În februarie 1945, a fost numită al doilea subaltern onorific în cadrul Serviciului teritorial auxiliar cu numărul de serviciu 230873. S-a pregătit ca mecanic și șofer și cinci luni mai târziu i s-a acordat gradul de comandant onorific junior (echivalent feminin al căpitanului la acea vreme).

La sfârșitul războiului din Europa, de Ziua Victoriei în Europa, Elizabeth și Margaret s-au amestecat anonim cu mulțimile care sărbătoreau pe străzile Londrei. Ulterior, Elizabeth a spus într-un rar interviu: „I-am întrebat pe părinții mei dacă putem ieși și să vedem singure. Îmi amintesc că eram îngrozite să fim recunoscute… Îmi amintesc linii de oameni necunoscuți care își uneau brațele și mergeau în jos pe Whitehall, noi toți fiind străbătuți de un val de fericire și ușurare”.

În timpul războiului, s-au întocmit planuri de înăbușire a naționalismului galez prin afilierea mai strânsă a Elisabetei cu Țara Galilor. Propuneri, precum numirea ei ca constable al Castelului Caernarfon sau patron al Urdd Gobaith Cymru (Liga galeză a tineretului), au fost abandonate din mai multe motive, inclusiv de teama de a o asocia pe Elizabeth cu obiectori de conștiință în Urdd într-un moment în care Marea Britanie era în război. Politicienii galezi au sugerat să fie numită Prințesă de Wales la împlinirea a 18 ani. Ministrul de interne, Herbert Morrison a susținut ideea, dar regele a respins-o, deoarece a considerat că un astfel de titlu aparține exclusiv soției unui Prinț de Wales și Prințul de Wales era întotdeauna moștenitorul.

Prințesa Elizabeth a plecat în 1947 în primul ei turneu de peste mări, însoțindu-și părinții în sudul Africii. În timpul turneului, într-o emisiune către Commonwealth-ul britanic la ziua ei de 21 de ani, ea a făcut următoarea promisiune: „Declar în fața voastră că toată viața mea, fie ea lungă sau scurtă, va fi dedicată serviciului vostru și serviciului măreței noastre familii imperiale căreia îi aparținem cu toții”.

Căsătoria

Elizabeth l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Prințul Philip al Greciei și Danemarcei, în 1934 și 1937. Erau veri îndepărtați prin regina Victoria și regele Christian al IX-lea al Danemarcei. După o altă întâlnire la Royal Naval College din Dartmouth în iulie 1939, Elizabeth — deși avea doar 13 ani — a spus că s-a îndrăgostit de Philip și au început să facă schimb de scrisori. Avea 21 de ani când logodna lor a fost anunțată oficial la 9 iulie 1947.

Logodna nu a fost lipsită de controverse; Philip nu avea nici o poziție financiară, era născut în străinătate (deși era un supus britanic care a slujit în Marina Regală de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial) și avea surori care se căsătoriseră cu nobili germani cu legături naziste. Marion Crawford a scris: „Unii dintre consilierii regelui nu l-au considerat suficient de bun pentru ea. El era un prinț fără casă sau regat. Unele ziare au bătut monedă pe originea străină a lui Philip”. Biografiile ulterioare au raportat că mama Elisabetei a avut inițial rezerve cu privire la căsătorie și îl numea pe Philip drept „Hunul”. Ulterior, totuși, regina mamă i-a spus biografului Tim Heald că Philip era „un gentleman englez”.

Înainte de căsătorie, Philip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit oficial de la ortodoxia greacă la anglicanism și a adoptat stilul Lieutenant Philip Mountbatten, luând numele familiei britanice a mamei sale. Chiar înainte de nuntă, a fost numit Duce de Edinburgh și i s-a acordat stilul Alteța Sa Regală. Elizabeth și Philip s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947 la Westminster Abbey. Au primit 2.500 de cadouri de nuntă din întreaga lume. Deoarece Marea Britanie nu se recuperase încă complet de la devastarea războiului, Elizabeth a cumpărat materialul pentru rochia ei, care a fost creată de Norman Hartnell, pe baza cupoanelor de rație. În Marea Britanie postbelică, nu era acceptabil ca relațiile germane ale lui Philip, inclusiv cele trei surori ale sale, să fie invitate la nuntă. Nici ducele de Windsor, fostul regele Eduard al VIII-lea, nu a fost invitat.

Elizabeth a născut primul ei copil, prințul Charles, la 14 noiembrie 1948. Cu o lună mai devreme, regele a emis patente regale care permitea copiilor ei să folosească stilul și titlul unui prinț sau prințesă regală, la care altfel nu ar fi fost îndreptățiți, tatăl lor nefiind prinț regal. Un al doilea copil, prințesa Anne, s-a născut în 1950.

După nunta lor, cuplul a închiriat Windlesham Moor, lângă Castelul Windsor, până în iulie 1949, când s-au stabilit la Clarence House din Londra. În diferite perioade, între 1949 și 1951, ducele de Edinburgh a fost staționat în colonia britanică a Coroanei de Malta ca ofițer al Marinei Regale. El și Elizabeth au locuit intermitent în Malta câteva luni la rând în Gwardamanġa, la Villa Guardamangia, casa închiriată a unchiului lui Philip, Lord Mountbatten. Copiii au rămas în Marea Britanie.

Percepția publică și caracterul

Întrucât Elizabeth a dat rar interviuri, nu se știu multe despre sentimentele sale personale. În calitate de monarh constituțional, ea nu și-a exprimat propriile opinii politice în public. A avut un sentiment profund al datoriei religioase și civice și își ia serios jurământul de încoronare. În afară de rolul religios oficial în calitate de Guvernator suprem al Bisericii Angliei, ea a fost membru al acestei biserici, precum și al Bisericii naționale a Scoției. O notă personală despre credința ei apare adesea în mesajul ei anual de Crăciun difuzat către Commonwealth. În 2000, ea a spus:

„Pentru mulți dintre noi, credințele noastre sunt de o importanță fundamentală. Pentru mine învățăturile lui Hristos și propria mea răspundere personală înaintea lui Dumnezeu oferă un cadru în care încerc să-mi conduc viața. Eu, ca mulți dintre voi, am primit o mare mângâiere în vremurile grele din cuvintele și exemplul lui Hristos.”

În anii 1950, ca tânără femeie la începutul domniei sale, Elizabeth a fost descrisă ca o „regină de basm” plină de farmec. După trauma celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost o perioadă de speranță, o perioadă de progres și realizări care anunța o „nouă eră elizabetană”. Acuzația lordului Altrincham din 1957 că discursurile ei sunau ca cele ale unei „școlărițe pedante” a fost o critică extrem de rară. La sfârșitul anilor 1960, încercările de a înfățișa o imagine mai modernă a monarhiei au fost făcute în documentarul de televiziune Royal Family și prin televizarea investiturii prințului Charles în calitate de prinț de Wales. Imaginea reginei Elisabeta a II-a a fost în general favorabilă de-a lungul anilor. Conservatoare în îmbrăcăminte, a fost bine cunoscută pentru paltoanele sale de culoare uni și pălăriile potrivite care îi permit să fie văzută cu ușurință într-o mulțime.

Elizabeth a fost patronul a peste 600 de organizații caritabile. Fundația Charities Aid a estimat că Elizabeth a contribuit la strângerea a peste 1,4 miliarde de lire sterline pentru patronatele sale în timpul domniei sale. Principalele sale interese de petrecere a timpului liber includ călăria și câinii, în special Pembroke Welsh Corgis. Iubirea ei de-o viață pentru corgis a început în 1933 cu Dookie, primul corgi deținut de familia ei. Scene ale unei vieți relaxate, informale, la domiciliu au fost ocazional prezentate; ea și familia ei, din când în când, pregătesc împreună o masă și apoi spală vasele.

Sicriul cu trupul reginei va fi plimbat prin Marea Britanie după un program bine definit, publicat de PRO TV, pe care îl puteți citi aici: https://stirileprotv.ro/stiri/international/regina-elisabeta-a-ii-a-a-murit-cronologia-ceremoniilor-pentru-urmatoarele-10-zile.html.