Ne sunt cunoscute tuturor, fără doar și poate, protestele de acum 33 de ani, care consemnau totodată sfârșitul epocii de aur. Între 15 și 22 decembrie 1989 lungul șir al revoluțiilor declanșate în Europa avea să treacă și prin România.
Toată această răscoală a început la Timișoara și s-a răspândit cu rapiditate în întreg statul comunist. Protestul tinerei generații viza căderea Partidului Comunist Român și, implicit, înlăturarea de la putere a soților Ceaușescu, Nicolae și Elena. Acestea au fost provocate de plata datoriei externe. Tovarășul Nicolae Ceaușescu reușise să achite toate dările către celelalte țări, însă evenimentul de față avea să aducă în Republica Socialistă România un regim de austeritate: energia electrică și cantitatea de alimente alocată fiecărui cetățean era precară.
Avea să fie o surpriză pentru toți faptul că prezenta Securitate și poliția politică nu au făcut față „butoiului cu pulbere” (cum a fost supranumită declanșarea Primului Război Mondial).
Continuarea o știm cu toții… nu este o noutate. Democrația a învins, iar la conducerea României s-a instalat Ion Iliescu, care deține un blog destul de vast: https://ioniliescu.wordpress.com.
În cazul în care vă pasionează perioada aceasta, vă recomand cartea de memorii „Valahia de mucava” semnată de Daniel Vighi. Este scrisă sub forma unui jurnal, care explică într-un mod amănunțit tot ceea ce s-a întâmplat, de la mici viziuni diferite ale poporului față de cele ale conducătorului, la revolta populară de stat. Dacă interesează pe cineva, voi face o recenzie mai detaliată.
O altă scriere deosebită este cea a lui Corvin Lupu, intitulată Decembrie 1989 – de la revolta populară la lovitură de Stat. O analiză foarte interesantă despre gestionarea situației politice de atunci, dar și despre intervențiile unei instituții cu caracter comunist arhicunoscută, pe care am menționat-o anterior, Securitatea.
De asemenea, pe lista cu romane de citit cât mai curând se numără și o creație literară de Ruta Sepetys, mai exact Sfârșitul Șoaptelor – Decembrie 1989. Pe aceasta deja o am în bibliotecă, mai rămâne doar să o parcurg. Este impresionant faptul că o autoare cunoscută la o scară atât de largă, ale cărei cărți au fost traduse în zeci de limbi și publicate în milioane de exemplare, s-a oprit asupra acestui subiect.
Iar dacă vreți să citiți mai multe și despre evoluția jurnalismului scris (de prin anii 2000) vă recomand numerele revistei „Dilema Veche”. Le putem numi un fel de enciclopedii la acest capitol.
CIMPOERU ADRIAN 