Studiu de caz: de la clasici, la contemporani

Citindu-l pe al nostru Ion Creangă, „nu știu alții cum sunt, dar eu…” când mă gândesc la literatură, văd ceva general. Nu plasez cărțile în anumite categorii precum clasice și contemporane. Privind în ansamblu, însă, diverse studii de caz mediatizate, inițiate de numeroase asociații și televiziuni și aducând în discuție concluziile la care am ajuns, pot afirma că opiniile sunt foarte variate. 

Am constatat, de asemenea, că I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, Gala Galaction și mulți alții sunt preferați, în principiu, de oamenii mai înaintați în vârstă. Motivele sunt numeroase: pentru că pot fi greu de digerat de adolescenți, spre exemplu, de înțeles (nu toate – majoritatea scrise acum sute de ani – mai sunt actuale), putând fi, pe alocuri, plictisitoare tocmai din cauza aspectelor menționate anterior.

Probabil este evidentă mulțimea de susținători și cititori ai lui John Green, David Levithan, Kiera Cass etc.: în jurul vârstei de de 15-20 de ani. 

În continuare, vă propun să vedem întrebările în urma cărora am ajuns la cele menționate anterior. 

1. Când ați citit ultima dată o carte clasică semnată de un autor român?

2. Dar una din literatura contemporană românească?

3. Vă abateți des de la canonul literar?

4. Credeți în potențialul autorilor români?

5. Puteți compara clasicii din România cu cei din literatura universală?

6. Dar în cazul autorilor contemporani cu noi?

7. Una dintre cărțile favorite este…

Câteva titluri din răspunsuri: „La cinci pași de tine”, „Caleidoscopul Inimilor” și „Lupul de stepă”. 

8. În ce categorie se încadrează autorul acesteia?

9. Preferați…

10. Cum exemplificați această discrepanță prezentă între vechi și nou?

Majoritatea răspunsurilor sunt de părere că nu există neapărat una.

11. Cum vedeți această temă dintr-o perspectivă subiectivă?

Pentru această ultimă întrebare am selectat o părere reprezentativă, care sună așa: „Cum am spus, modernul vine sa completeze clasicul, nu sa il inlature. Daca am inlatura fundatia de la o casa, aceasta ar ramane subreda si s-ar putea darama. Clasicul ar fi fundatia, modernul sau contemporanul ar fi partile adaugate peste fundatie si impreuna formeaza un intreg. E absolut arogant si superficial sa consideram ca literatura contemporana e mai valoroasa decat cea clasica sau invers.”.

Concluzionând, opiniile sunt foarte diverse. Nu cred că există neapărat un punct de reper, ci rămâne la latitudinea fiecăruia cum percepe acest subiect.