- „Cișmigiu et Comp.” de Grigore Băjenaru
- Colecția BPT, 249 de pagini
Zilele trecute am terminat o carte pe care am început-o cu mari așteptări, date fiind perioada și contextul la care ne raportăm. Un subiect foarte interesant, cel puțin pentru mine: școala în România comunistă. La final, mi-am dat seama de ce am fost atât de încântat. „Cișmigiu et Comp.” de Grigore Băjenaru, un roman de-a dreptul savuros despre viața de școlar și parcursul academic, a reușit să îmi întreacă marile cerințe raportate la poveste pe care le aveam.
Dacă v-au plăcut filmele „Liceeni” și „Extemporal la dirigenție”, această operă sugestivă este o combinație între cele două mari producții românești. Așadar, cu siguranță o să adorați cele 249 de pagini (în ediția BPT) pe care le însumează.
Fiind o carte autobiografică, înseamnă că este experiența pură a autorului cu anii de liceu, examenul de treaptă, bacalaureatul și exigentele examinări scrise și orale prin intermediul cărora profesorii scoteau de pe băncile școlii adevărate somități. Acțiunea este plasată la liceul „Gh. Lazăr” din București, în primii ani de când se reintrodusese examenul maturității. Deși unii elevi se mai țineau de șotii, cam toți știau carte și erau pregătiți pentru olimpiadele și examenele de la nivel național, care, după unii profesori, au fost, în acea perioadă, cele mai grele și complexe din istoria lor.
Liceul dat este strâns legat de parcul Cișmigiu datorită apropierii lor. În anii de școală ai lui Băjenaru, se putea ieși din școală direct în locul ce a găzduit atâtea generații de elevi.
Acum mai am alte cărți începute și nu o să pot să parcurg în ultimele zile ale lunii august și, deopotrivă, ale verii, dar plănuiesc să citesc, în luna septembrie, continuarea acestei însumări de amintiri: „Bună dimineața, băieți!”.
Dacă până acum nu ați citit volumul de față, vă recomand nespus să faceți cunoștință cu Atila, Barbă și ceilalți profesori ingenios porecliți de învățăceii lor. Este o carte de-a dreptul impresionantă, care merită lecturată cel puțin odată.
*
„Cișmigiu et Comp.” (Libris): https://www.libris.ro/cismigiu-and-comp-grigore-bajenaru-HFF978-606-46-0974-8–p24617775.html?gclid=Cj0KCQjwi7GnBhDXARIsAFLvH4lAPyqY0rrKbk2rFnjXfAFzi00U9HB3aQx7mqvx_onhZbcppVDzNuYaAgBREALw_wcB
„Bună dimineața, băieți!” (Libris): https://www.libris.ro/buna-dimineata-baieti-grigore-bajenaru-AGO978-606-8391-28-1–p1251494.html?gclid=Cj0KCQjwi7GnBhDXARIsAFLvH4lAA6bP2337PFu34zxEaQB0PTXg_KacLcQ51XZGIzW3qfNRFf33qkEaAjSREALw_wcB

Imi place ca versiunea aceasta are ambele volume intr-unul. Eu le-am citit separat…
ApreciazăApreciat de 1 persoană