Meșterul Manole și perseverența

Meșterul Manole, după cum circulă în basmele populare, este cel care a zidit mănăstirea Curtea de Argeș. Poveștile care fac referire la acesta, sunt întotdeauna pline de peripeții și provocări. Așa se întâmplă și în scrierea lui Blaga, o piesă de teatru care poartă numele personajului principal. 

Încă din primele pagini ne este transmis prin intermediul replicilor personajelor, nemulțumirea și tristețea lui Manole: aceea că biserica pe care o tot construia de zor se dărâma. Iar aceasta nu s-a petrecut o singură dată, ci de 77 de ori. A încercat toate locurile, ba chiar a clădit lângă o apă… nimic nu i-a fost de folos. 

Problematica acestui text (și momentul în care se declanșează desfășurarea acțiunii) este reprezentată de răzvrătirea zidarilor. Aceștia din urmă văzând că munca lor este în zadar, se opun dorinței arzătoare a Meșterului Nenoroc, cum i se mai spunea, de a da viață. Și ajung la concluzia că cel mai bine este să-l părăsească, însă protagonistul îi mai înduplecă pentru o ultimă dată. El are apariții impunătoare, persuasiunea fiindu-i bine însușită. Putem observa asta din replici precum „Sunteți surzi și orbi.”, exemplificând reacția meșterului la auzul celor relatate anterior. 

Ulterior, Manole și ceilalți meșteri, au hotărât că ultima speranță în ceea ce privește ridicarea lăcașului de cult este jertfa, învoindu-se ca prima femeie, soție, soră, mamă care va veni la ei, să fie zidită.

Au urmat momente de groază, deoarece nimeni nu știa cine poate veni, personajele rugându-se permanent să fie ferite de necazuri. La vederea celei mai dragi persoane care se apropie spre ei, Meșterul Nenoroc rămâne înmărmurit, fiind vorba de Mira (sau Ana, cum este numită în alte basme) – soția sa, venită acolo special pentru a-l salva pe omul despre care s-a auzit că va fi jertfit. 

Continuarea textului este alcătuită din scene de groază, după cum se desprinde din replicile: 

„Zvârliți tencuială pe coapse și os, să-nchidem viața în zidul de jos.” și „O, vaierul! De-aici ce poartă mai deschid? Lucrați, băieți, lucrați, zidari, vaierul să înceteze în zid!!”.

Unii au considerat moartea Mirei o crimă, alții au înțeles disperarea lui Manole de a construi biserica. Atât de mult și-a dorit, încât a renunțat și la soția sa. 

Iar dialogul se termină cu o laudă a lui Vodă, adresată meșterului, spunându-i că rodul muncii și al mâinilor sale a dat naștere unei biserici minunate. 

Putem desprinde de aici că este foarte important să perseverăm, căci altfel nu putem ajunge la nivelul lui Manole. De asemenea, piesa de față este un tablou plin de astfel de morale și învățături.

Dacă nu ați citit/văzut această piesă de teatru, vă recomand să o faceți cât mai curând! Atât povestea, cât și construcția personajelor… absolut tot e foarte bine scris și conturat. Puteți accesa mai jos o interpretare de pe contul de YouTube al unui teatru radiofonic.